Perfecționarea supremației dreptului în Ucraina este una din sarcinile și condițiile principale de colaborare între Ucraina și UE

Perfecționarea supremației dreptului în Ucraina este una din sarcinile și condițiile principale de colaborare între Ucraina și UE

 

Uniunea Europeană a repartizat 1,5 milioane euro pentru realizarea proiectului, orientat la perfecționarea activității Oficiului Împuternicitului Radei Supreme pentru drepturile omului.

La conferința de presă a șefului Reprezentanței UE în Ucraina, ug  Hugues Mingarelli, s-a comunicat că, în conformitate cu normele și principiile Acordului de asociere, perfecționarea supremației dreptului în Ucraina este una din sarcinile și condițiile principale de colaborare între Ucraina și UE. „Pentru perfecționarea supremației dreptului, trebuie să contribuim la aceea ca autoritățile ucrainene să desfășoare o luptă eficientă împotriva corupției, să înfăptuiască reformarea sistemului judiciar, să dezvolte mediile libere și societatea civilă”, a accentuat el. Hugues Mingarelli a mai menționat că suma de 1,5 milioane euro sunt prevăzute pe 24 de luni. La rândul său, Împuternicitul Radei Supreme pentru drepturile omului, Valeria Lutkovska, a menționat că proiectul este orientat la îmbunătățirea activității oficiului ombudsmanului pentru și a o alinia la standardele europene.