Rada Supremă permite accesul militarilor străini pe teritoriul Ucrainei

Rada Supremă permite accesul militarilor străini pe teritoriul Ucrainei

 

Legislativul din Ucraina a adoptat o lege prin care se permite accesul militarilor străini pe teritoriul țării, în vederea manevrelor și exercițiilor militare, pe durata acestui an.

În favoarea legii au votat 236 de parlamentari, cu 10 mai mulți decât era necesar pentru obținerea majorității simple. În baza actului normativ, trupe americane, dar și ale altor state ce fac parte din NATO sau din programul „Parteneriat pentru Pace” vor putea derula exerciții militare în Ucraina. Legea urmează să fie promulgată de președintele Petro Poroșenko.