Rolul OSCE în reglementarea crizei din interiorul şi din afara Ucrainei

Rolul OSCE în reglementarea crizei din interiorul şi din afara Ucrainei

 

Joi, în oraşul Hamburg din Germania, a început şedinţa de două zile a Consiliului miniştrilor de Externe ai OSCE, la care este examinată problema privind reglementarea conflictului din Ucraina în condiţiile agresiunii ce continuă a Rusiei.

Delegaţia ucraineană este condusă de ministrul de Externe al Ucrainei, Pavlo Klimkin. Consiliul urmează să examineze proiectul Declaraţiei privind rolul OSCE în reglementarea crizei din interiorul şi din afara Ucrainei. Comunitatea internaţională trebuie să rămână pe poziţia condamnării ferme a acţiunilor nelegitime ale Rusiei, în special, pe baza rezoluţiei Adunării generale ONU din 27 martie anul 2014,  care cere să fie păstrată integritatea teritorială a Ucrainei şi cheamă Rusia să respecte principiile şi angajamentele asumate în cadrul OSCE, inclusiv şi cele prevăzute în Actul final de la Helsinki.