Președintele Ucrainei, Petro Poroșenko, întreprinde prima vizită oficială în Norvegia

Președintele Ucrainei, Petro Poroșenko, întreprinde prima vizită oficială în Norvegia

 

Despre aceasta informează serviciul de presă al şefului statului.

Conform programului, pentru prima dată în istoria relaţiilor bilaterale dintre cele două ţări, în timpul vizitei oficiale în această țară, liderul ucrainean s-a întâlni cu Primul-Ministru al Norvegiei, preşedintele Parlamentului norvegian, precum şi a avut o audienţă la regele Norvegiei. Afară de aceasta, Petro Poroşenko, împreună cu premierul norvegian a participat la un forum de afaceri ucraineano-norvegian. De asemenea, în cadrul vizitei este planificată semnarea unor documente bilaterale, orientate la intensificarea şi îmbunătăţirea relaţiilor dintre Ucraina și Norvegia.