Unele porturi din Odesa vor fi privatizate

Unele porturi din Odesa vor fi privatizate

 

 

Guvernul de la Kiev a făcut o listă a întreprinderilor de stat, care urmează a fi supuse privatizării. Printre acestea sunt și patru porturi din sudul regiunii Odesa – Cetatea Albă, Ismail, Reni și Ust-Dunaisk (Vilcovo).

Lista companiilor supuse procesului de privatizare în anul 2016-2017 a fost publicată pe pagina oficială a Guvernului. Printre acestea se mai numără centrale termice, obiective turistice, mine și altele. În ceea ce privește porturile din Bugeac, potrivit consilierului din cadrul Fondului Proprietății de Stat din Ucraina, Marylia Basakevici, în următoarele trei luni va fi organizată inventarierea lor. Un raport recent al Administrației porturilor Maritime din Ucraina a arătat că porturile din regiunea Odesa înregistrează pierderi și devin tot mai neprofitabile, de aceea, în opinia experților, prețul lor de vânzare nu va fi ridicat.