Ar fi oportun să înceapă negocierile bilaterale între liderii ucrainean şi rus

Ar fi oportun să înceapă negocierile bilaterale între liderii ucrainean şi rus

Primul Preşedinte al Ucrainei independente, Leonid Kravciuk, consideră că Acordurile de la Minsk s-a epuizat deja şi a sosit timpul ca Ucraina să poarte negocieri directe cu Federaţia Rusă în această privinţă.

 9Domnia sa s-a referit la tratativele dintre Preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko, şi liderul de la Kremlin, Vladimir Putin. În eterul Canalului 5 de televiziune, Leonid Kravciuk a concretizat: „Supun criticii acordurile de la Minsk, consider că ele nu au nici un rezultat. Apreciem pozitiv faptul că înţelegerile de la Minsk au stopat o agresiune rusească de mari proporţii şi l-au aşezat pe Putin la masa tratativelor. Dar aceasta este tot ce am obţinut în cadrul acordurilor de la Minsk. Putin acum manevrează cum vrea el situaţia. Aceste acorduri deja s-au epuizat şi urmează să căutăm alte căi de soluţionare a conflictului din Donbas. Problema suveranităţii, integrităţii teritoriale a Ucrainei, întoarcerii Donbasului şi Crimeii sub jurisdicţia statului ucrainean, nu mai ţine de competenţa formatului de la Minsk. Ar fi oportun să înceapă negocierile bilaterale între liderii ucrainean şi rus”, a opinat Leonid Kravciuk.