La 29 iulie în Ucraina, pentru prima dată, a fost marcată Ziua profesională a militarilor din cadrul Forţelor Speciale

La 29 iulie în Ucraina, pentru prima dată, a fost marcată Ziua profesională a militarilor din cadrul Forţelor Speciale

 

 Asupra acestui fapt a accentuat Preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko, în mesajul de salut cu prilejul sărbătorii. 

Această sărbătoare a fost iniţiată ca o recunoaştere a meritelor mari ale subunităţilor de menire specială în lupta pentru integritatea teritorială şi independenţa statului nostru, se spune în mesaj. Preşedintele şi-a exprimat încrederea că nivelul înalt de pregătire psihologică, fizică şi de luptă, îmbinat cu experienţa acumulată şi  elanul tineresc,  le vor ajuta militarilor din cadrul Forțelor Speciale să facă faţă sarcinilor  de apărare a Patriei în orice condiţii.