Petro Poroşenko a avut o convorbire telefonică cu Preşedintele Poloniei

Petro Poroşenko a avut o convorbire telefonică cu Preşedintele Poloniei

 

 

Președintele Ucrainei, Petro Poroșenko şi Preşedintele Poloniei, Andjei Duda, şi-au coordonat pozițiile în ajunul summit-ului NATO, care va avea loc la Varșovia, în perioada 8-9 iulie anul curent. Despre aceasta părţile au discutat în timpul convorbirii telefonice, comunică Serviciul de presă al Președintelui. Astfel, Preşedintele Ucrainei i-a mulţumit Poloniei pentru sprijinul acordat, în special în ceea ce priveşte acordarea  regimului fără de vize pentru ucraineni şi respectarea sancţiunilor împotriva Rusiei.  În acest context, Andjei Duda a accentuat, că nu vede nici o posibilitate în ceea ce priveşte anularea sancţiunilor atâta timp cât Federaţia Rusă nu îndeplinește Acordurile de la Minsk. De asemenea, cei doi Preşedinţi au discutat despre activizarea relaţiilor bilaterale, precum şi s-au înţeles să se întâlnească la Varşovia.