Secretarul general NATO Iens Stoltenberg a accentuat că criza din Ucraina nu este un război civil, ci o destabilizare din partea Rusiei

21.04.2016 р., 14:10

 

     Despre aceasta el a declarat după încheierea şedinţei Consiliului NATO-Rusia. Secretarul general NATO a comunicat că în timpul întâlnirii din nou a fost confirmat că între Rusia şi Alianţa Nord-Atlantică rămân divergenţe în privinţa aprecierilor, când se apelează la fapte şi înţelegerea faptului cine poartă răspunderea pentru criza în Ucraina. Mulţi din aliaţii noştri din cadrul Alianţei au dat de înţeles că nu sunt de acord cu intenţia Rusiei de a prezenta această criză ca fiind un război civil. Anume Rusia destabilizează situaţia din Estul Ucrainei, asigurândui pe separatişti cu muniţii, finanţe, tehnică militară, asigură controlul asupra acestui teritoriu. De aceea poziţiile noastre se deosebesc radical în privinţa crizei din Ucraina.

     Cu toate acestea am convenit asupra importanţei respectării întocmai a acordurilor de pace de la Minsk, a regimului de încetare a focului şi retragerii armelor grele, asigurării accesului liber a observatorilor internaţionali pentru a urmări situaţia la faţa locului, a accentuat Iens Stoltenberg. 

      Secretarul general NATO Iens Stoltenberg a accentuat că criza din Ucraina nu este un război civil, ci o destabilizare din partea Rusiei

Noutăţi la temă