Volodymyr Groisman: formatul viitorului guvern a fost convenit

Volodymyr Groisman: formatul viitorului guvern a fost convenit

 

Președintele Radei a Ucrainei, Volodymyr Groisman, care este și candidat pentru postul de Prim-Ministru, a declarat că, în rezultatul consultărilor recente, a fost convenit formatul viitorului guvern, ce urmează să aibă susținere în rândul aleșilor poporului.

În cadrul unei adresări video, plasată în contul său de Facebook miercuri, șeful legislativului a comunicat că au avut loc consultări intense cu liderii partidelor politice, cu Președintele țării în ceea ce privește formarea noii coaliții și a unui nou guvern. Speaker-ul a adăugat că noul executiv are sarcina de a stabiliza situația în țară, de a continua promovarea calitativă a reformelor, ceea ce pune asupra lui o imensă responsabilitate. De aceea este deosebit de important ca oamenii nu numai să se așeze în fotolii. Ei trebuie să-și asume responsabilitatea și să soluționeze problemele cu care se confruntă în prezent societatea ucraineană. Volodymyr Groisman a mai spus că viitorul guvern va lupta aprig împotriva corupției. Aceasta este o poziție principială, pe care pun accente foarte clare, a conchis candidatul pentru funcția de Prim-Ministru al Ucrainei.