Începe selectarea noilor candidați pentru postul de secretar general al ONU

 Începe selectarea noilor candidați pentru postul de secretar general al ONU

Organizația Națiunilor Unite aînceput marți audierile publice cu candidații la postul de secretar general, în număr de opt până în prezent, a comunicat purtătorul de cuvînt al președinției Adunării Generale, Dan Thomas.

Statele membre și societatea civilă vor avea ocazia unui schimb de opinii cu aspiranții la succesiunea actualului secretar general, Ban Ki-moon, cărora le vor putea solicita puncte de vedere asupra diferitelor subiecte, a indicat purtătorul de cuvânt, într-o întîlnire cu presa acreditată la Națiunile Unite. Candidații vor face câte o scurtă prezentare de zece minute, după care vor răspunde la întrebări. Între candidați se numără  Igor Luksic (Muntenegru), Irina Bokova (Bulgaria) și Antonio Guterres (Portugalia), Danilo Turk (Slovenia), Vesna Pusic (Croația) și Natalia Gherman (Republica Moldova), Helen Clark (Noua Zeelandă) și Srgjan Kerim (Macedonia). La modul general, aspiranții sunt de acord asupra importanței respectării principiilor Cartei Națiunilor Unite și drepturilor omului, precum și asupra cooperării în scopul păcii și al unei dezvoltări durabile. Conform purtătorului de cuvînt, actualul proces de alegere a secretarului general al ONU este unul fără precedent, scopul fiind garantarea unei transparențe maxime. Mandatul lui Ban Ki-moon în fruntea ONU se va încheia în luna decembrie.