Turcia a fost ținta a patru atentate cu bombă în acest an

Turcia a fost ținta a patru atentate cu bombă în acest an

Turcia a prevenit potențiale atacuri teroriste în ultimele săptămâni, inclusiv atentate sinucigașe planificate cu bombă, a anunțat luni Ibrahim Kalin, purtătorul de cuvânt al președintelui Turciei, Recep Tayyip Erdogan, după o serie de atacuri atribuite Statului Islamic și militanților kurzi, relatează agenția Reuters.

Ibrahim Kalin a făcut declarația respectivă într-o conferință de presă la Ankara. Turcia a fost ținta a patru atentate cu bombă în acest an, care s-au soldat cu peste 80 de morți. Cel mai recent atac a avut loc pe 19 martie la Istanbul, unde au fost uciși trei turiști israelieni și un iranian. Israelul a făcut apel la cetățenii săi aflați în Turcia să părăsească această țară ''cât mai repede posibil'', apel lansat în cadrul unei alerte sporite de călătorie, ce avertizează în legătură cu posibile noi atacuri.